Admirabilul organizator Dan Rat a reusit sa convinga un numar de 109 sahisti sa ia parte la cea de-a 26-a editie a Cupei Felix. Sunt convins ca toti acestia au plecat cu amintiri frumoase si sunt dornici sa mai onoreze invitatiile si in viitor.
Dupa o perioada mai lunga in care am stat doar pe "banca suspinelor " , am decis ca ar fi momentul sa ma "dezechipez". Desigur , nu era vorba de un concurs de obiectiv , astfel ca in ingredientele acestui concurs am decis sa adaug si cateva bai in apele termale , dar si alergari usoare prin natura - la serile de jogging a participat si elevul meu , Adi Petrisor.
Piscina Hotelului Mures , unde am fost cazati
Nufarul simbolul puritatii , al inocentei
Minunatii nuferi si testoasele - acesti ardeleni ai regnului animal - isi impart in mod pasnic habitatul
In ceea ce priveste concursul , castigatorul a fost IM Mihai Grunberg , care a pornit lansat cu 5 victorii si nu a mai putut fi oprit. Triumf meritat pentru proaspatul tatic , care se simte foarte bine in acst loc, obtinand trofeul mai multor editii. Locul 2 a fost obtinut surprinzator de Samu Sorin , revelatia competitiei. Dupa o infrangere categorica la Adi Petrisor , in runda a 3-a , a obtinut doar succese pana la final , reusind o clasare excelenta.
A urmat grupul jucatorilor cu 5,5 puncte , scorul progresiv stabilind ordinea: 3 Adi ; 4 Dan Bogdan ; 5 "ardeleanul" Ardelean Catalin ; 6 Cioara Andrei ; 7 Bonte Andrei; 8 Florescu Codrut ; 9 Helmer Janos . Cu 5 puncte au urmat Chereches Marius si LPS-istul Alex Stanciu, desemnat cel mai bun junior sub 18 ani.
Ce se poate spune despre evolutia mea si a celor 2 elevi , Adi si Alex? Adi a jucat un sah sigur , a castigat 6 puncte la Elo , insa a ratat o pozitie avantajoasa in ultima runda , care l-ar fi ajutat sa ocupe locul secund ( in anumite conjuncturi chiar prima treapta a podiumului ) . Dat fiind ca este clasa a 12-a si urmeaza in curand un examen de bacalaureat - ceea ce a facut imposibila implicarea psihica 100% la sah , rezultatul poate fi considerat pozitiv.
Adi il rapune pe ungurul Pozsony in engleza ( apararea , nu limba )
Alex a platit tribut oboselii de a merge si la scoala pe perioada competitiei , dar si a "plimbarilor " prin caldura pe ruta Oradea - Baile Felix. Sunt convins ca rezultatele viitoare vor fi net superioare. Oricum , a realizat cateva partide pline de continut.
Alex , pregatit sa devina "cosmarul negru" al adversarului sau
In ceea ce ma priveste , am castigat 4 partide si am cazut la pace in intalnirile cu cei 2 elevi ai mei. In ultima runda trebuia sa castig pentru a obtine locul 1 . In intalnirea cu Misu Grunberg , dupa ce am obtinut avantaj clar in deschidere , acesta treptat s-a evaporat . Dupa ce a egalat pozitia , adversarul meu a sacrificat surprinzator un pion, dupa care trebuia sa castig partida. Doar ca in pozitia finala , cand avantajul meu era unul decisiv ( mai aveam 2 minute si jumatate contra 5 ) , am avut iluzia unui sah etern si am propus remiza, fara sa mai astept efectuarea mutarilor pe tabla.
Prin amabilitatea lui Dan Rat , partidele de la primele 15 mese pot fi vizionate accesand linkul partide Cupa Felix , apoi le downloadati .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu