duminică, 11 decembrie 2011


                             Campionatul Mondial de Juniori

                                 Caldas Novas


       Vestea ca am fost desemnat sef al delegatiei Romaniei la intrecerea mondiala a "sportului mintii" din Brazilia a reprezentat pentru mine ceva special. Dupa 16 ani  reveneam in a 5-a tara a lumii ca populatie si suprafata, insa de aceasta data din alta postura. Caldas Novas urma sa primeasca in perioada 17-27 noiembrie cei mai buni tineri sahisti ai Europei, Asiei, Americii de Nord si de Sud, a Australiei, dar si a Africii. Asadar era pentru copii un prilej  sa-si "masoare" abilitatile in dirijarea "armatelor alb-negre", dar si o sansa deosebita de a intalni oameni, locuri si culturi noi. Sa nu uitam, sahul este si un element cultural ( in Evul Mediu educatia cavalerului continea obligatoriu si invatarea acestui joc ) , astfel ca dincolo de victoriile si medaliile obtinute, se formeaza caractere umane, se dezvolta simtul estetic , dar se si largeste volumul informational.
      Drumul spre Brazilia este foarte lung chiar si pentru un ardelean, obisnuit sa perceapa putin diferit trecerea timpului. Dupa cele 15 ore parcurse cu trenul spre Bucuresti, urma sa zburam spre Paris, apoi dupa o escala de 6 ore, trebuia sa traversam Oceanul Atlantic, pana la Sao Paulo. Calatoria mai continea un avion Sao Paulo- Goiania si un autocar pana la Caldas Novas. 

                                Partida familiala intre Mihnea si bunic, sub atenta supraveghere a lui Ducu



                                           Pe tunelul de imbarcare al primului avion


                                                 La inaltime - la propriu


                                                 Deasupra covorului alb al norilor


                                                      Asfintit vazut din avion


                                     Apus de soare

                                             
                                      Pe aeroportul parizian CDG, valorificand descoperirile tehnicii


   Dupa 3 zboruri , ajungem in sfarsit pe aeroportul Santa Genoveva din Goiania unde suntem "mangaiati" de roazele solare extrem de calde .
 
                                                 Prima poza pe taram brazilian
   
    Dupa inca o "plimbare" de 170 km ajungem, in sfarsit, la Hotelul Fiori.



   
   Aici suntem intampinati cu foarte multa prietenie de personalul hotelului, insa am descoperit si ceea ce va constitui principala problema tehnica- dificultatea/imposibilitatea de a comunica- toata lumea vorbea exclusiv portugheza. Admirabila familie Grunberg ( doamna Emilia si domnul Sergiu- fost campion national ) ajunsa cu o alta cursa , ne ajuta sa ne cazam.

    Seara este dedicata sedintei tehnice, unde am luat contact cu sala de joc, dar si cu diverse aspecte tehnice.

                       O sala incapatoare, dornica sa gazduiasca o infruntare a inteligentelor juvenile mondiale
                                 
                              Impresionanta magie a diversitatii umane

      Dincolo de frumusetea extraordinara a jocului in sine, sahul ofera desfatari simtului estetic. Mi se pare impresionant ca intr-o incapere sa vezi discutand prietenos reprezentanti ai atator tari si rase umane, toti sub privirea zeitei Caissa. De asemenea este admirabil sa urmaresti copii si tineri luptand din rasputeri pentru a-si cinsti tara . Sfarsitul partidei marcat simbolic prin strangerile de mana intre jucatori anunta revenirea la starea initiala de prietenie.
    Iata si cei 11 participanti sub drapelul rosu-galben- albastru:

 

                                             Ducu Gavrilescu - B8 ani ( impreuna cu tatal)

                                           Emilia Coman - F 10 ani

                                                Bogdan Deac - B 10 ani ( cu tata )

                                                  Kincso Jakab - F 12 ani
                                          
                                               Mihnea Costachi - B 12 ani

                                             Georgiana Stanciu - F 14 ani

                                                  Stefan Tomici - B 14 ani

                                                Daria Visanescu - F 16 ani; Medicina Timisoara
                                  
                       Radu Doros - B 16 ani; LPS Satu Mare + Medicina Timisoara

                                               Maria Vasilescu - F 18 ani
                                         
                                   Alex Stanciu - B 18 ani; Lps Satu Mare+ Medicina Timisoara 

                                                       Juniorii LPS- Medicina, la inaltime

                                                    Alaturi de dl.Grunberg

       
                Sub alte steaguri au evoluat insa si alti romani, ma refer aici la "irlandeza" Diana Mirza si la "canadianul" Razvan Preotu. Reprezentantul Ungariei la 14 ani ( care a devenit medaliat cu bronz la aceasta editie ) are mama romanca.                               

                                                 Diana Mirza - F 12 ani

                                              Razvan Preotu - B 12 ani

                                                Antal Tibor Kende- B 14 ani

                     Gabi Mirza si arbitrul "canadian " Rene Preotu      

     Caldas Novas detine - conform wikipedia - cea mai mare retea de ape termale din lume. Aceasta bogatie naturala este exploatata foarte bine de localnici, practic exista pretutindeni diverse constructii din care izvoraste apa. 


           In aceasta statiune timpul pare sa stea in loc, nimic nu se intampla. Oamenii stau linistiti la marginea piscinelor si asculta cu placere muzica braziliana care rasuna puternic la boxe. Pe o caldura adeseori toropitoare, poti zari cativa care se ocupa cu hranitul maimutelor, iar o alta parte cu culesul fructelor de mango. Totul decurge intr-un ritm extrem de lent, departe de tumultul cotidian cu care suntem obisnuiti.   
          Vegetatia variata incanta ochiul european, dar reprezinta si un loc de refugiu de canicula.
     
                                                             "Ger" de noiembrie
                                                         Gradinile romane


                                             
        Locul cel mai impresionant al statiunii il reprezinta "Gradinile Japoneze". Acest  "Micro-Eden"  iti incanta ochii si sufletul , fiind o minunata simbioza dintre creatie naturala si cea umana. 


                                 Trepte catre "Fantana vietii"



                   Un arbore matusalemic - in spate avem a 2-a cea mai veche casa din Caldas Novas
               




Strutul

                                                   Broasca-testoasa la plimbare


                                               Ce bine ar fi sa avem si la sah atatia cai...
                                                            Un pod spre Rai


                                             

                                     




                                                              Casuta piticilor
   
           Un alt element specific este arta capoeira, combinatie de arte martiale, dans si muzica , creata prin secolul al XVI-lea. La festivitatea de premiere au participat reprezentanti ai unei scoli de capoeira din zona. Acestia au imbinat miscari spectaculoase, acrobatice, realizate pe fondul muzical asigurat atat de voce, cat si de instrumente specifice, care din ce m-am informat poarta denumirile de: berimbaus, pandeiros, atabaque, agogo si ganza. Ritmul intens i-a facut pe unii sa se si angreneze in "joc" , sub indrumarea prietenoasa a reprezentantilor capoeira.










    
      Ceva specific Braziliei ( lucru observat si cand am fost in 1995 la Sao Lourenco ) este si atractia pe care o au fata de pietrele semi-pretioase. Cele mai felurite obiecte sunt realizate de mana omului din astfel de materie prima.
      A venit insa si sfarsitul concursului, astfel ca a trebuit sa ne luam "ramas bun" de la aceste locuri si de la familia sahului. Urma sa se intoarcem la "caldura" celor dragi de acasa, dar si la frigul iernii. Am sa inchei articolul referitor la impresiile non-competitionale cu o poza din aeroportul Guarulhos din Sao Paulo, pentru a pastra o anumita simetrie.

2 comentarii:

  1. Foarte frumose poze si comentarii ...Sper sa aveti continuitate la carma lotului de juniori fiindca sunteti un om echilibrat si cu suflet sensibil spre frumos .
    Cred ca alegerea dvs ca sef al delegatiei a fost cea mai buna posibila ...de aceea as fi vrut si o medalie ...deoarece pe antrenor il tin rezultatele ...si federatia desi nu prea are bani de pregatire a juniorilor la turnee in strainatate nu stiu cata rabdare are cu dvs.

    Un an care vine cat mai rodnic pentru dvs si sahistii pregatiti de dvs ...si tot ce va doriti !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Fie ca anul 2012 sa fie si pentru tine un prilej permanent de fericire si realizari.
    In rest, in ciuda pozelor , inca nu am 100 de ani, hai sa fiu doar simplu, "Catalin".

    RăspundețiȘtergere