vineri, 29 aprilie 2011

                                              Interviu cu Robert Hajbok
                  - locul 3 pe tara la Baieti 18 ani -







1. La nivelul sahului juvenil de la noi din tara esti unul dintre cei mai "medaliati" jucatori. De cate ori ai urcat pe podiumul national?
   Am urcat de multe ori pe podiumul national. Practic, ‘seria’ de medalii a inceput in 2006, cand aveam 14 ani, cand am luat pentru prima data medalia de bronz la sah practic. Au urmat apoi 2 medalii de bronz in urmatorii 2 ani, pana cand in 2009 am reusit sa ‘sparg gheata’ cu ajutorul lui Vlad Jianu, obtinand prima mea medalie de aur la sah practic. In ultimii 2 ani am avut o prestatie mai slaba din cauza lipsei de antrenament. La celelalte probe am avut tot timpul noroc. La dezlegari am luat aproape in fiecare an medalie, probabil datorita lui Costel Burnoiu care imi dadea des altfel de exercitii. Sahul rapid si blitzul mi-au adus si ele mai mereu medalii, datorita antrenamentului pe playchess.


 
2. Cine te-a indrumat spre sah?
      Dintre colegii mei, eu am inceput cel mai tarziu sahul, pe la varsta de 10 ani. Primul meu antrenor a fost Dan Rat, care mi-a pus bazele sahului. Apoi am lucrat cu Costel Burnoiu, care m-a crescut foarte repede la 2200 si chiar ajunsesem la un moment dat sa am cel mai mare ELO dintre colegii mei de generatie. Am lucrat apoi pentru ceva timp cu Vlad Jianu, care m-a ajutat sa iau prima mea medalie de aur la sah practic intr-un timp foarte scurt, insa din cauza distantei (Oradea-Bucuresti) nu am mai putut continua si acum lucrez cu Ardelean Catalin, cu care sper sa obtin rezultate foarte bune. Le multumesc antrenorilor care m-au indrumat si care au avut foarte multa rabdare cu mine.



3. Care sunt cele mai mari satisfactii pe care ti le-a oferit acest sport?
     Sahul mi-a oferit bucuria de a castiga, de a urca pe podium dar mi-a dezvoltat si gandirea. Mi-am facut de asemenea multi prieteni.



4. Cum te privesc colegii si profesorii din liceu?
    Colegii si profesorii ma incurajeaza cand merg la concurs, ma felicita pentru rezultate. Imi amintesc ca dupa ce am castigat aurul la sah practic, diriginta a citit din ziar in fata clasei despre rezultatul meu, si toata clasa m-a aplaudat. A fost ceva neasteptat si a fost o senzatie minunata.



5. Ce hobby-uri ai?
     Imi place sa joc fotbal, merg de 2-3 ori pe saptamana cu tata sau cu prietenii. In afara de asta, imi place sa ascult muzica si sa ma joc WOW, dar nu va recomand sa incercati daca vreti sa faceti sah ca lumea.



6. Ce facultate vrei sa urmezi?
     Nu m-am gandit inca la asta. Mai am timp un an sa ma gandesc. Nu am nici o preferinta pentru nici o materie, dar ceva lejer gen profesor de educatie fizica suna bine. A doua materie care imi displace cel mai putin este informatica, deci ar putea fi si asta o optiune.



7. Faci parte din echipa Romaniei care va participa la Campionatul European sub 18 ani. Cum vezi aceasta competitie?
     Este o onoare sa fac parte din aceasta echipa. Am mai jucat o data in trecut la acest campionat, insa rezultatul meu a fost dezastruos. Sper sa ma revansez acum si sa nu trag echipa in jos.


 
8. Esti un jucator extrem de sigur, care pierde foarte rar. Totusi , in ultima vreme , ai reusit mai rar sa castigi concursuri. Ce crezi ca trebuie imbunatatit?
      Nu-mi dau seama exact. Cred ca am nevoie in primul rand de motivatie si de mai mult antrenament. Strict sahist, cred ca tactic am foarte mult de imbunatatit. Nici cu finalurile nu cred ca stau bine, dar nu cunosc vreun junior caruia sa-i placa sa studieze finalurile.
    Faptul ca pierd foarte rar se datoreaza stilului meu solid de joc  si sper ca asta va folosi si la Europenele de Juniori care vor urma.



9. In ce tipologie de jucator te-ai incadra?
      Sunt un jucator pozitional, imi place sa obtin pozitii in care nu am nimic de pierdut si imi place sa ‘sugrum’ adversarul incet , fara sa aiba nici o sansa.


10. Cine este idolul tau in sah?
     Nu am nici un idol in sah. Cand eram mai mic imi placeau Anand, pentru faptul ca el juca la fel de bine toate fazele jocului, si Topalov, pentru stilul sau agresiv. De asemenea, il admiram pe Karjakin, deoarece a fost cel mai tanar GM din istorie, si era doar cu 3 ani mai mare decat mine.

                  
Interviu realizat de catre Ardelean George Catalin
Poza a fost preluata de pe siteul  : http://www.youngchess.com/cnj2011/  ( domnul Pop Cornel )
                                    Interviu cu Daria Visanescu
                        - campioana nationala Fete 16 ani -


1. Desi ai intrat abia anul trecut in posesia cartii de identitate , ai deja un palmares impresionant . Cate medalii nationale si internationale ai cucerit?
    Sincera sa fiu, nici nu mai stiu exact numarul lor. La campionatele nationale am fost mereu pe podium, de foarte multe ori campioana nationala, de cateva ori vicecampioana iar la cele internationale, am obtinut un titlu de campioana europeana, trei sau patru de campioana mondiala scolara(Grecia) , vicecampioana mondiala scolara,cred ca doua medalii de aur la Campionatul Uniunii Europene din Austria, o medalie de argint la acelasi campionat si inca,cateva daca punem si celelalte probe (sah rapid , blitz , dezlegari).


2. Totul are un inceput. Cum ai ajuns sa joci sah?
     Am inceput sa joc sah la varsta de cinci ani jumate.Parintii au fost cei care m-au indrumat si m-au facut sa imi doresc practicarea acestui sport , de performanta.


3. Cu ce antrenori ai lucrat in cariera ta?
     Primul meu antrenor a fost domnul Gheorghe Scurhan,cel care m-a descoperit si mi-a pus bazele sahului, cel cu care am lucrat timp de sapte ani, apoi am continuat cu domnul Mircea Pavlov, un mare nume in sahul romanesc , a urmat domnul Manole Vasile, marele maestru Gergely Szabo,  iar in prezent cu  profesorul George Catalin Ardelean.


4. Care este modelul tau in sah dintre jucatorii contemporani? Dar dintre  cei mai vechi?
      Modelele mele sunt Polgar Judit iar cu siguranta, Kasparov ramane pe primul loc pentru mine, ca sahista in formare.


5. In cadrul familiei aveti mai multi medici , oameni pragmatici ,  inclinati spre probleme  serioase. Cum vad ei "jocul tau cu figurinele din lemn"?
    Celor din familia mea, in ciuda alegerilor facute si a lucrurilor total diferite pe care le fac fata de mine, sahul li se pare un joc deosebit.Tocmai pentru ca nu oricine poate intelege ceea ce se intampla pe tabla cu 64 de patratele, nevoia de a avea anumite calitati ii fac sa creada ca acest sport se deosebeste cu mult de altele si tocmai din acest motiv au incercat sa ma faca si pe mine sa vad si sa inteleg ceea ce lor le place.


6. Esti in clasa a 8-a. In ce masura iti afecteaza activitatea sahista din prezent?
   Clasa a 8-a, ar fi una ca toate celelalte daca la sfarsitul ei nu m-ar astepta acel examen pentru intrarea la liceu.Ma descurc bine si la scoala, nu am niciun fel de emotii in ceea ce priveste sfarsitul de an scolar.




7. Ce obiective sahiste ai pentru urmatorii 2 ani?
    In urmatorii doi ani sper sa ating pragul de 2200, o medalie internationala la campionatele europene sau mondiale si o evolutie clara a unei jucatoare valorase.


8. Cum ti-ai caracteriza jocul in prezent?
    Jocul meu este inca in formare, mi se pare ca mai am inca multe de invatat dar este timp pentru toate .


9. De ce crezi ca sahul feminin este inca mai slab decat cel masculin?
    Ai dreptate, sahul feminin este inca sub cel masculin dar nu toate jucatoarele de sah au aceeasi valoare, sunt totusi jucatoare valorase care expun un joc sanatos si puternic.Dupa parerea mea, sahul feminin nu este inca atat de promovat si "bataliile" sunt mai mult in turneele de barbati. Cred ca fetele se impiedica de o anumita frica si asta le impiedica sa devina chiar atat de periculoase.




10.  In noiembrie vei participa in Brazilia la Campionatul Mondial. Cate tari ai vizitat gratie sahului?
  Datorita sahului , am vizitat numeroase tari : Turcia de doua ori , Italia , Grecia de patru ori , Croatia , Serbia , Bulgaria , Georgia de doua ori , Austria de doua-trei ori etc.

      Interviu realizat de catre Ardelean George Catalin

joi, 28 aprilie 2011

                                            Din realizarile juniorilor


       Incheierea Campionatului National de Juniori coincide cu debutul unei perioade mai "linistite" din punct de vedere sahistic.Urmatoarea competitie foarte importanta va fi Campionatul European pe Echipe de Juniori. Pana atunci doar Balcaniada de Juniori 16 ani ( unde va participa si Radu ) se evidentiaza ca prestigiu.
      In aceste conditii mi-am permis sa revin asupra unor partide jucate de elevii mei. Voi incepe cu 2 victorii obtinute de Radu Doros si Alex Stanciu la Aix-les-bains , in cadrul competitiei supreme europene. Aceste partide s-au dovedit decisive pentru realizarea de catre acestia a punctajului necesar obtinerii unei norme duble de maestru international.

Antal Gergely ( GM , 2545 ) - Doros Radu ( 2278 )
Comentarii Doros Radu




Potapov Pavel ( IM , 2474 ) - Doros Radu ( 2278 )
Comentarii Doros Radu



Stanciu Alexandru ( 2308 ) - Apicella Manuel ( GM , 2531 )


Stanciu Alexandru ( 2308 ) - Berescu Alin ( GM , 2481 )

marți, 26 aprilie 2011

                              Interviu cu Adi Petrisor - campionul Romaniei sub 20 ani







1. Adi, cand si in ce conjunctura ai ajuns la sah?
    Am invatat sa joc sah de la parinti in jurul varstei de 6 ani, iar dupa aproximativ 3 luni am inceput sa castig constant , iar atunci ei au decis sa ma trimita la un club. Primul meu club la care am fost legitimat a fost C.S. Bega Timisoara, antrenor Conciatu Dan, caruia ii multumesc si astazi pentru "Startul" care mi l-a dat si pentru efortul depus.


2. Ce antrenori ti-au insotit pasii pana in prezent?
   Cum am spus si mai sus, primul meu antrenor a fost domnul profesor Conciatu Dan, apoi doamna Ligia Jigman , domnul profesor Pascalau Corneliu si nu in ultimul rand, antrenorul din partea echipei "C.S.Medicina Timisoara", profesorul Catalin Ardelean.


3. I-ai oferit sahului foarte multe ore de munca. Cu ce te-a recompensat el?
   In primul rand cu satisfactia urcarii pe cea mai inalta treapta la mai multe campionate nationale si internationale, m-a ajutat foarte mult in ceea ce priveste studiul pentru scoala si faptul ca am vizitat foarte multe locuri si tari frumoase.


4. In urma acestei finale ai depasit  "granita psihologica" a celor 2400 puncte Elo. Pe cand  te vezi depasind  2500 Elo?
    Da, intr-adevar am depasit pragul de 2400 Elo, ceva mai tarziu decat imi propusesem eu, dar ma bucur ca s-a intamplat si acum. Pragul de 2500 Elo este in obiectivul meu pe urmatorii maxim 2 ani de zile. Daca se poate mai repede, cu atat mai bine.


5. Pe ce laturi  consideri ca trebuie sa-ti imbunatatesti jocul?
   Consider ca la nivel de deschideri si calcul sunt pe drumul bun, dar mai trebuie sa imi perfectionez tehnica de final si sa lucrez mai multa strategie pentru a ajunge la urmatorul "prag".

6. Recent ai participat la Campionatul European de Seniori din Franta. Care ar fi concluziile?
    Este primul Campionat European de Seniori la care am participat si am realizat 5,5 puncte din 11 partide. Acest rezultat este mai slab decat ma asteptam; eu inainte de turneu aveam cu totul alte obiective, dar totusi se pare ca a fost foarte util datorita jucatorilor foarte puternici pe care i-am intalnit acolo, fiindu-mi o "calire" foarte buna pentru Finala de Juniori ce a urmat dupa numai 1 saptamana.


7. In urma titlului de campion national de juniori obtinut , de curand , la Calimanesti ti-ai castigat dreptul de a reprezenta Romania la Campionatul Mondial din India. Cum vezi pregatirea pentru aceasta competitie si ce asteptari ai?



   Avand in vedere ca inainte de acest Campionat Mondial din India ma "asteapta" un Bacalaureat o sa incerc sa imi "impart" timpul astfel incat sa trec cu bine de amandoua probele(scoala si sah). In ceea ce priveste pregatirea pentru Campionatul Mondial o sa continui cu acelasi antrenor, Catalin Ardelean, iar scopul meu pentru acest Campionat este realizarea unei norme de GM,iar daca acest lucru nu este posibil, macar ultima norma de MI care imi mai lipseste.


8. Cum se impaca sahul de performanta cu scoala -  esti in clasa a 12-a  la cel mai prestigios liceu al Timisoarei?
     Da,sunt in clasa a 12-a la liceul "C.D.Loga Timisoara" , sectia Matematica-Informatica, intr-adevar unul dintre cele mai prestigioase licee din Timisoara. Pot sa spun ca s-a impacat foarte bine sahul cu scoala in sensul ca am gasit foarte multa intelegere la domnii profesori si domnul Director din acest liceu, permitandu-mi participarea la cate turnee am solicitat, iar eu am incercat sa dau cat mai mult si la scoala.


9. Ce gen de muzica preferi ? Care sunt filmele tale preferate?
    Ascult muzica house,iar printre filmele mele preferate se numara seriile din "Final Destination","Avatar","The King's Speech" ,"The Next Three Days" si "Faster" .

10. Care sunt hobby-urile tale?
    Imi place sa ascult muzica, sa joc fotbal, tenis si sa inot.

 Interviu realizat de Ardelean George Catalin

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Interviu cu IM George-Cătălin Ardelean

     Felicitări pentru salba de medalii obţinută de Medicina Timişoara la Campionatele Nationale de Juniori 2011 ! Care ar fi secretele acestor reuşite ?
    Vă mulţumesc frumos. Nu pot spune că există vreun secret, nu sunt, din păcate, un antrenor-minune. E vorba de MUNCA susţinută, capabilă să genereze performanţe "sănătoase", pe termen mai lung. Aceste medalii trebuie să reprezinte doar un factor motivant pentru copii şi o confirmare pentru mine că suntem pe un "drum bun". Trebuie însă evidenţiat un aspect esenţial: această muncă (a copiilor, dar şi a mea) s-a suprapus peste aptitudinile lor deosebite.

      Cum cooperezi cu conducerea clubului ?
    Colaborarea mea cu domnii Lakatos şi Mărăşescu este excelentă. La aceasta au contribuit mai multe elemente: pasiunea comună în a creşte juniori valoroşi, dorinţa de performanţe, dar şi faptul că dânşii sunt cunoscători foarte buni ai fenomenului şahist. Astfel aprecierea lor asupra evoluţiei copiilor este mult mai complexă, nu doar una contabilicească a rezultatelor. De ce să nu recunosc, mă consult destul de des cu dl. Mărăşescu asupra unor aspecte privind pregătirea.

    Dupa o perioadă de eclipsă, Daria Vişănescu a redevenit o mare speranţă juvenilă, sub culorile Medicinii. Cum vezi evoluţia sa viitoare ?
    Desi sunt un optimist incurabil, îmi place să păstrez totuşi un echilibru. Daria are aptitudini generale, dar şi specifice, deosebite. După titlurile internaţionale obţinute la 10 ani, a urmat o perioadă în care, deşi aflată printre protagoniste, nu a mai reuşit să domine competiţiile depeste hotare. Totuşi, la nivel naţional ea a fost mereu printre fruntaşe.
    Noi am început colaborarea abia din luna decembrie. Deşi s-a impus categoric la şah practic ( 8,5 / 9), iar la şah rapid (…care mai seamănă cu şahul practic) a făcut 9/9, situaţia în partide nu a fost chiar atât de clară, punctele au fost obţinute în urma unor dispute destul de echilibrate. De asemenea anumite erori au continuat să existe, astfel că mai e foarte mult de muncă. In concluzie, Daria este pe o pantă ascendentă, însă trebuie să fim moderaţi.

    Cât de mult le-a folosit lui Radu Doroş şi Alexandru Stanciu participarea la Campionatul European din Franţa, unde au obţinut câte o normă de IM (dintre cei pe care îi pregăteşti participând acolo şi Adrian Petrişor) ?
    Clubul Medicina, care a făcut un efort financiar deosebit, a înţeles beneficiile pe termen mediu şi lung care vor apărea ca urmare a participării la acest concurs extraordinar. In primul rând juniorii au făcut cunoştinţă cu elita şahului european, şi-au putut da seama că au de lucrat foarte intens pentru a se duela cu aceştia. De asemenea, această "aruncare în ape adânci" îi va face să abordeze cu mai mult curaj întâlnirile cu "greii şahului" .
    Apoi normele realizate, care se calculează dublu, îi duc aproape de obţinerea titlului.
  Strict şahistic , un astfel de concurs reprezintă o extraordinară evaluare a nivelului lor, pe toate componentele unei partide.

   Care dintre juniorii remarcaţi acum consideri că se vor integra cel mai bine în echipa de Superligă ?
   Eu am încredere în toţi aceşti juniori şi prefer să nu fac vreo apreciere. Fiecare poate face faţă cu succes acestei provocări, cu condiţia să se pregătească cu aceeaşi seriozitate în continuare.

    Ce speranţe îţi pui in evoluţia echipei de băieţi pe care o vei conduce la Europenele de la Iaşi ?
    După argintul obţinut anul trecut, sunt conştient că aşteptările vor fi mari anul acesta. In plus, faptul că jucăm în faţa propriului public poate amplifica presiunea asupra echipei. Voi încerca să-i focusez strict asupra partidei ce urmează, să-i fac să se bucure de şah.
    In rest, voi respecta "reţeta" de anul trecut, după ce voi afla echipele participante şi componenţa lor (termenul limită este începutul lunii iunie) voi stabili, împreună cu băieţii, cum vom aborda fiecare meci important în parte (titularii + deschiderile).

    Ce îţi propui pentru viitorul apropiat în activitatea personală de antrenor şi chiar ca jucător ?
    Imi doresc enorm să obţin titlul de campion cu Medicina, iar juniorii mei să aibă o contribuţie decisivă la acest succes. Apoi obţinerea cât mai rapidă a titlurilor de IM de către aceştia, pentru a putea ataca ţeluri mai importante. De asemenea, trebuie să recunosc, visez să obţin cu un copil o medalie internaţională la individual.
    In privinţa carierei de jucător, anul acesta va fi ceva mai dificil. In iulie sunt Europenele pe echipe de la Iaşi, iar în august am examenul de gradul 2 în învăţământ. Pentru anul acesta prioritatea ca jucător este Superliga. Pe viitor însă aş dori să joc ceva mai mult, să păstrez contactul cu lumea şahului şi ca jucător – consider că aceasta m-ar ajuta şi în activitatea de antrenor. Examenul acesta de gradul 2 este ultimul pe care-l am de susţinut ( la gradul 1 e doar o lucrare de realizat ), astfel că o să fiu, din acest punct de vedere, ceva mai liber.

Interviu realizat de Dinu-Ioan Nicula
Aprilie 2011
 Acest interviu l-am acordat pentru siteul oficial al Medicinei Timisoara , de unde l-am si preluat integral.http://www.sahclubmedicina.ro/interviu_ardelean.htm












vineri, 22 aprilie 2011

S-a definitivat lotul pentru Campionatul European de Juniori pe Echipe

              Colegiul de Antrenori si Consiliul Director al FRSah au definitivat lista echipelor pentru Campionatul European de Juniori 18 ani care se va desfasura la Iasi , in perioada 14-21 iulie 2011.
         Semnatarul acestor randuri a fost numit antrenorul echipei masculine ( Romania 1) , iar componenta echipei a fost acceptata in formula propusa de catre acesta. Lista jucatorilor , in ordinea alfabetica , se prezinta astfel:

    Doros Radu Marian  ( LPS Satu Mare + Medicina Timisoara )
    Dragomirescu Robin ( CSS 1 Timisoara + AEM Timisoara )
    Hajbok Robert ( LPS Satu Mare + CSM Baia Mare)

    Stanciu Alexandru  ( LPS Satu Mare + Medicina Timisoara )

    Stegariu Vlad ( Politehnica Iasi ) 

       Practic 80% din echipa de anul trecut - care a ocupat locul secund -   avand acelasi antrenor s-a mentinut, singura modificare fiind Robi Hajbok  in locul deja "batranului" Adi Petrisor.  Asteptarile sunt destul de importante , iar faptul ca jucam in tara poate constitui , in anumite situatii , un dezavantaj - in cazul unui nedorit esec imi va fi mai greu sa pastrez departe de "urechile jucatorilor"  reprosurile venite din exterior. Totusi , echipa este una puternica, omogena , cu relatii deja sudate intre componentii ei , astfel ca obiectivul nu poate fi decat obtinerea unei medalii.
  
                                                      O ipostaza tipica pentru un antrenor

        Pozele au fost preluate de pe http://youngchess.no-ip.org/turnimg.php?id=99&trid=389   si siteul oficial al Medicinei Timisoara http://www.sahclubmedicina.ro/

S-a lasat cortina

      De cateva ore am revenit la Satu Mare , incheind practic cea mai de succes competitie juvenila la care am participat ca antrenor. Bilantul total de 14 medalii ( dintre care 8 pentru LPS )  a fost constituit din :
                                9 medalii aur
                                2 medalii argint
                                3 medalii bronz 
   
    Astfel in proba de dezlegari , Daria ( Deva + Medicina Timisoara ) a obtinut un nou titlu.
                                                     Daria pe prima treapta a podiumului

                                                           Daria cu trofeul castigat
                                   
     La rapid au castigat Radu si Daria , iar Alex a ocupat a 2-a treapta a podiumului.

                                                Radu -  invingator in fata craioveanului Bida



                                          Radu raspunde unui Atac Englez initiat de "Fane" Manole



                                                         In fata tablei de sah




                                   Titlul de campion B16 e pe maini bune

     La blitz s-au dovedit invincibili Radu si Adi ( CSS 1 Timisoara + Medicina Timisoara ) , iar Daria, desi neinvinsa , a incheiat pe locul secund din cauza a 3 remize. Medaliile de bronz le-au castigat Robi si Alex Geiger. Amandoi au fost insa foarte aproape de titlu. O mentiune speciala pentru Alex Geiger, aflat la prima medalie individuala la o competitie nationala , insa capabil sa "calce pe urmele " colegilor mai mari.
                                                  Alex si Robi , 2 LPS-isti pe podiumul national



                                            Alex, in asteptarea urmatoarei "victime"
                                           

                                                   Alex si Robi  la mese vecine


             Alex, un tip pasnic si cu foarte mult bun simt , insa o adevarata "fiara " in fata tablei de sah


                                         Cu trofeul campionului


                               
                                       Cand joci bine nici nu mai e nevoie sa privesti  tabla

 
                               Cine are curaj sa joace contra lui Adi?

   
           Adi , pe prima treapta a podiumului, alaturi de Tibi Georgescu si Tudor Anton ( Medicina Timisoara)



                                       2 campioni , Adi si Daria


                        Robi a castigat 2 medalii , dovedind ca ramane in elita sahului juvenil romanesc


                                               Alex Geiger  a castigat bronzul national la blitz

                                      Doru, un copil extraordinar , intr-un moment de seriozitate


                                                Rares, cel mai bun junior din Zalau


                                                  Tamas - un copil foarte linistit

                        Claudiu , probabil cel mai tare jucator din lume care incepe constant cu 1 a3
                                        
       Pozele au fost preluate de pe 2 excelente siteuri de sah: cel al Medicinei Timisoara    http://www.sahclubmedicina.ro/     si cel al UNIO Satu Mare    http://www.uniosah.ro/  
                                             
                                            Filme realizate de catre domnul Florin Coman             

                           

luni, 18 aprilie 2011

Careul de asi

            Au trecut 24 de ore de la "ultimul fluier" al probei practice. Fericirea , multumirea lucrului bine facut s-au mai estompat putin. Urmeaza probele de dezlegari, sah rapid si blitz. Chiar daca importanta lor este net inferioara probei practice , medaliile sunt esentiale pentru intregirea unui bilant favorabil.
         Dar sa revenim la clasamentele finale ale sahului practic. Dintre cei 7 ( LPS) + 2 ( Medicina ) elevi ai mei ,  4 au devenit campioni, iar Robi si-a trecut in bogatul lui palmares o medalie de bronz. Campionii sunt: Radu , Alex , Daria ,  Adi . Daca tinem cont ca Radu , Alex ,  Adi vor reprezenta Medicina la Superliga Nationala , alaturi de Tudor Anton - locul 3 la B 20 - alegerea juniorului va fi o optiune foarte placuta, dar si dificila.
        Bune si comportarile lui  Alex Geiger si  Doru in grupa copiilor de 12 ani. In compania a 83 de jucatori, au incheiat pe locurile 7 respectiv 8 , obtinand astfel accesul in lotul national de juniori 12 ani al Romaniei . Acesti 2 copii minunati merita , cu siguranta , un sprijin mai important pentru ca sunt capabili de performante deosebite.
        In progres si evolutiile lui Tamas si Rares , care vor putea obtine clasari superioare in editiile viitoare.
       Vestile bune au continuat  prin confirmarea , in cadrul Colegiului de Antrenori , a faptului ca voi conduce echipa nationala de juniori a Romaniei la Campionatul European sub 18 ani. In plus, din lotul de 5 jucatori , 3 sunt reprezentantii LPS-ului satmarean: Alex, Radu, Robi . Acestor 3 baieti minunati li se vor alatura timisoreanul Robin Dragomirescu  si  ieseanul  Vlad Stegariu in incercarea de a urca pe o treapta cat mai inalta a podiumului european.
      Trebuie sa recunosc faptul ca multumirile parintilor, dar si felicitarile primite de la diverse persoane reprezinta si ele un important imbold in cautarea de noi succese in cariera de antrenor.    

duminică, 17 aprilie 2011

Am pus o mana pe aur

       In aceste momente s-a dat startul ultimei runde. Situatia este deosebit de promitatoare, dintre elevii LPS -ului satmarean 2 se afla pe primul loc ( Alex Stanciu si Radu ) , iar Robi ocupa pozitia 4 , cu acelasi punctaj cu al 3-lea clasat . Alex si Doru , cu cele 5,5 puncte sunt in spatele a 9 respectiv 10 jucatori. O victorie ii poate duce in zona primilor 6, un rezultat bun daca ne raportam la numarul de 83 de combatanti.
      Adi si Daria ocupa prima treapta a podiumului, avand o jumatate de punct avans fata de urmaritori.

      Rezultatele ultimelor 2 runde ( VII + VIII )  au fost urmatoarele:

                                     Alex Geiger - 2 remize
                               Doru - o infrangere si o victorie 
                                Rares - o victorie si o infrangere 
                                        Tamas - 2 remize
                                Radu - o remiza si o infrangere
                                        Robi - 2 remize
                                        Alex - 2 victorii

         Adi si Daria si-au continuat marsul spre titlu cu 2 victorii.
             Claudiu a contabilizat o infrangere si o victorie       

sâmbătă, 16 aprilie 2011

In cautarea sprintului final

       Dupa  ce am trecut cu bine de o runda  plina de derby-uri ,  urma inca o zi cu 2 partide. Acest lucru putea insemna  - pentru cativa dintre ei -  un total de 8 ore de joc , care cumulate cu inca 2 pentru pregatire, puteau duce la un volum de 10 ore de "exercitii intelectuale". In aceste conditii  posibilitatea aparitiei erorilor era destul de ridicata.
      
     La startul rundei matinale situatia pe grupe era:

  B12 ( 83 participanti ) : Doru - locurile 2-8
                                      Rares  -    9 -20
                                      Alex   -    21 -31

  B 14 ( 57 participanti ) : Tamas   -   25 - 37 

  B 16  ( 41 participanti ) : Radu   2-3

  B 18 ( 21 participanti ) : Alex  locul 1
                                       Robi  2-5
                        Claudiu ( UNIO ) este situat pe pozitiile 6-8
       Cei 2 elevi de la Medicina , Adi si Daria au aceeasi clasare in grupele lor , locurile 1-2


       Pana la urma , dupa emotii , rasturnari de situatii, bucurii si mici frustrari , rezultatele celor 2 runde au fost:
                                                   
                          Alex - 2 victorii
                Rares - o remiza si o infrangere
                 Doru - o infrangere si o victorie
                  Tamas - o victorie si o remiza
                        Radu - 2 remize
                    Alex - o remiza si o victorie
                        Robi - 2 remize
                                       
                     Adi - o remiza si o victorie
                        Daria - 2 victorii
                                  
                         Claudiu - 2 esecuri

    La trecerea a 2/3 din competitie, situatia in privinta sanselor la medalie este destul de incurajatoare:

         Alex Stanciu , Adi , Daria - locul 1
   Radu - locul 6 , la egalitate de puncte cu al 2-lea si la doar o jumatate de punct de lider
        Doru si Alex ocupa pozitiile 10 respectiv 11 ,  insa la o  diferenta minima de "argint"